Te iubesc mai mult decat iubesc sarcasmul, cinismul sau, de ce nu, masochismul ce-mi curge prin vene in fiecare zi in care decid sa-mi prelungesc viata cu inca o alta.
Te iubesc, dar nu intr-atat incat sa renunt la placerea vinovata de a evolua in mine, pur si simplu din curiozitate. Nu te iubesc indeajuns incat sa renunt la curiozitate.
Dar te iubesc, totusi… in ciuda simplitatii tale enervante, care mi se pare mult prea complexa, uneori. Simplitatea este o notiune complexa...
Ai putea, totusi, sa renunti la a mai fi tu si sa incerci sa te preschimbi in ceva care mi s-ar parea interesant la un moment dat, dar apoi m-ar plictisi pana la exasperare.
Trebuie sa recunosti ca ai fi mai bun daca m-ai asculta. Poate nu pentru tine, poate nici macar pentru mine, insa mie mi-ar placea. Totusi, placerea e un moft trecator.
Cam asa, dragul meu, te iubesc eu pe tine. Desigur, nu-i o iubire ca-n filme. Nici nu ar putea fi. Existenta nu are niciodata un scenariu atat de banal. Deci, nici iubirea nu poate fi atat de simpla, atat de gratuita si cu atat de multe de sacrificat. Iubirea este, mai degraba, ca si cafeaua: amara, nenecesara, dar te obisnuiesti cu ea. Uneori mai dulce, asezonata cu lapte, dar atunci te ingrasa si nici nu te trezeste la ora la care ai nevoie. Ajungi sa constati ulterior ca nu ai avut nevoie de ea niciodata.
