Se pierd in mine atingerile amintirilor pe care le voi impaturi colt cu colt,
pana cand colturile vor deveni cercuri, puncte, versuri pierdute in trecut.
Sufletul, un pahar, se umple si se goleste,
insa niciodata mai mult de o treime,
caci nici ea, treimea, nu se poate completa
pe ea insasi prin tine.
A trebuit tu sa ma sari, ca pe o gutuie coapta,
Poate din pricina
gustului șifonat
de dulce-amarui,
de puf,
de albastrui...
Insa sunt incarcate de emotie itele dorintelor noastre
si nebanuit este dorul pe care bucatile din noi
il lipesc prin ceea ce era candva...parfum...
Ar trebui poate sa renuntam la a renunta,
sa cedam cumva spre a ceda...
Caci tot ne revarsam spre noi insine
pana cand nu va mai ramane strop.
