Mă strâng.
Pe mine, în mine,
Cu tot cu braţele ce-mi par…
Prea scurte, prea… butucănoase.
Mereu mi-au părut
Lente, lipsite de expresie.
Așa că le strâng în mine,
Căci minele meu, sărmanul,
Le acceptă, mai întâi, așa cum sunt.
Apoi le vopsește,
Le sculptează,
Le mai adaugă un deget sau două,
Până când reușesc,
Sărmanele mâini,
Să arate și ele
A aripi.
Nu sunt, însă, aripi ca toate aripile.
Nu au pene mari ori solzi.
Sunt niște aripi închise,
încleșate în măduva lor,
strânse precum vreo umbrelă pierdută,
o daltă cu ciocan.
Ori… fină broderie,
Gata să-mi acopere
Găurile sufletului.
De aceea mă strâng ocazional.
Pe mine.
În mine.
