cand florile de nu-ma-uita se ofilesc
si amintirea ta trece in nefiinta
nu ma lasa sa te jelesc
caci stiu ca nu e cu putinta
sa mi te amintesc...
cand vascul din pragul casei
va ingheta in sine si-n vazduh,
nu ma lasa prada apei
pierduta si ea...intr-un suflet pierdut
de noi,cei ce nu ne-am mai regasit...
si cand am sa rup cercul
si el problematic infinit
nu ma-ntreba de ce si cerul
si pamantul m-au plamadit
din ceea ce credeam ca e...lumina...
asa,cum toate sunt si trec,
ma simt si eu la fel de schimbatoare...
eu,ce din fiinta sunt un petec
de existenta trecatoare
si nemurire-nselatoare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu